sâmbătă, 13 aprilie 2013

IISUS HRISTOS, TRIST SI SUFERIND, IN PLAFONUL CAMEREI MELE !

                                                      Dimineata de 22 mai, 2005 !
 Dormeam, si brusc, ma trezesc, dar nu deschid ochii, si astfel, vad cu ei inchisi, cum ,plafonul camerei mele, nu mai era plafon; ci era UN CER de noapte, albastra-violet, si O LUMINA alba, ca un nor ,stralucitor, tine locul plafonului, camerei mele.
In acest NOR alb, din camera mea, deasupra patului mei, IL VAD, pe MANTUITORUL, (bust), cu vesminte rosii, si cu pelerina albastra.
CHIPUL SI TRUPUL bust, al lui IISUS, ocupa, toata suprafata, de deasupra patului meu.
IISUS, avea barba, nu prea mare, era castanie, parul ondulat, castaniu, pana pe umeri, ochii albastri, stralucitori, blanzi si extrem de tristi, CHIPUL SAU, era trist si suferind.
Deasupra capului, SAU, IISUS, avea O AUREOLA, ca din soare rupta, dar care aureola, avea mijlocul, negru, ca un intuneric negru.
IISUS, a privit spre mine, L-am vazut, si m-am bucurat, dar, totodata, am plans, m-am intristat.
IISUS, suferea si era trist, eu, cum puteam sa fiu?
Dragii mei, MANTUITORUL, S-A jertfit pentru noi,si haideti, sa incercam, sa-I aducem si noi, JERTFA CURATA, inima si sufletul nostru.
                                   Cu dragoste si pretuire,
                                                                       Maria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu