miercuri, 26 iunie 2013

LACRIMI ŞI RUGĂCIUNE, ATÂT ÎN CER , CÂT ŞI PE PĂMÂNT , PENTRU CEI CARE , ŞI - AU PIERDUT VIAŢA , ÎN CUMPLITUL ACCIDENT , DIN MUNTENEGRU !

                                                26  IUNIE  2013 , ZI  DE  DOLIU  NAŢIONAL  !

Dragii mei ! Mare tragedie şi mare durere, pentru rudele celor, care şi -au pierdut viata, in cumplitul accident, din MUNTENEGRU.
Am auzit cu totii, tot felul de păreri, tot felul de comentarii, cu privire, la acest accident. Deşi este, foarte dureros, ceea ce am sa spun, este ca, nu întâmplător, unii au murit, şi alţii au scăpat, fiind aruncaţi afara din autocar, prin geamurile sparte.
Cei care nu mai sunt, printre noi, vor fi, o amintire vie, pentru cei dragi, precum si o lecţie de viaţă, pentru cei, care-i plâng, în sensul bun că, vor avea mai multă CREDINŢĂ , in DUMNEZEU, şi vor şti că, nu putem face absolut nimic, în faţa ,PUTERII LUI DUMNEZEU.
Din păcate, majoritatea semenilor noştri , îşi amintesc de DUMNEZEU, numai la momente tragice, şi numai în aceste clipe, îşi îndreaptă ochiim către DUMNEZEU, şi nu neapărat,pentru Rugaciune, ci pentru ,a- L, întreba pe DUMNEZEU , ..de ce DOAMNE, tocmai mie, sa mi se întâmple, o aşa nenorocire?, .
Si măcar, câţiva, din aceştia care suferă, dupa pierderea cuiva drag, se întorc, la CREDINŢĂ , şi în acelaşi timp, fireşte, către DUMNEZEU şi MĂICUŢA DOMNULUI.
Se spune că, toţi cei care, mor de moarte năprasnică, precum ,aceşti oameni, în acest teribil accident, sunt iertaţi de BUNUL DUMNEZEU, de toate păcatele, oricare ,ar fi fost ele, şi că, sufletul lor, se duce, direct în RAI.
Iată dragii mei, ce spuneau ,multe GLASURI, din CER, GLASURI ,ca de ÎNGERI, astăzi dimineaţă, la ora 5,15.

Deci,.....................................26  Iunie  2013, ora 5,15 dimineaţa !

Dormeam, la această oră, când, aud multe GLASURI, care cântau în COR, ( un COR,ca de Îngeri ), aşa :

                         " FĂ  ODIHNĂ , DOAMNE , ÎMPĂRATE  CERESC , IISUSE  HRISTOASE ,
                           ŞI  SUFLETELOR , ADORMIŢILOR  ROBILOR  TĂI .."!

Si in clipa următoare, atât CERUL ,cât şi Pământul, răsunau, de GLASUL  ÎNGERILOR , LUI DUMNEZEU, care , cântau dumnezeiesc de frumos şi pătrunzător ,aşa :

                           " VEŞNICĂ  POMENIRE , VEŞNICĂ POMENIRE,
                              VEŞNICĂ LOR , POMENIREeeeeee"!

Şi CORUL de ÎNGERI, nu mai înceta, din a cânta, VEŞNICĂ  POMENIRE, şi din a se ruga, ÎMPĂRATULUI CERESC, DOMNULUI şi MÂNTUITORULUI nostru, IISUS  HRISTOS, FIUL MULT PREA IUBIT, AL LUI DUMNZEU , TATĂL CERESC, ŞI AL MAICII, PURUREA, PREA CURATA FECIOARA MARIA, CĂRORA , LI SE CUVINE, TOATĂ CINSTEA, SLAVA ŞI ÎNCHINĂCIUNEA,  ACUM  ŞI  PURUREA , ŞI - N  VECII  VECILOR,
                                                                      AMIN !
DUMNEZEU , SA - I ODIHNEASCA, ÎN PACE ,  ÎN ÎMPĂRĂŢIA  SA  ,  ŞI SĂ LE IERTE ,TOATE PĂCATELE , ŞI SĂ LE FIE , ŢĂRÂNA UŞOARĂ !
Sa ne rugăm şi noi , fraţilor, pentru odihna celor, care au murit în acest, cumplit accident ,dar ,şi pentru rudele lor, care îi plâng, şi au inima şi sufletul plin de durere, ca să-i întărească, BUNUL DUMNEZEU, şi MĂICUŢA DOMNULUI, şi sa-i ajute, să treacă, mai lin, peste durerea cumplită, şi să le îndrepte paşii, spre DREAPTA CREDINŢĂ, spre NĂDEJDE şi DRAGOSTE, în DUMNEZEU !
                                             Cu dragoste , si pretuire, Maria

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu