vineri, 15 noiembrie 2013

UIMIRE , LACRIMI ŞI GLAS FĂRĂ DE CUVINTE ! SĂ MORI , DIN PRICINA UNEI BUCĂŢELE DE CARNE RĂMASĂ ÎN GÂT !

                15  octombrie  2013, dimineaţa !

                            Dragii mei,

      Astăzi 15 octombrie, am primit O VESTE TRISTĂ ! Care este aceasta ? O să aflaţi după ce vă relatez ceva uimitor.
Aseară 14 Octombrie 2013, în timp ce îmi făceam Rugăciunea, am văzut cu ochii închişi într-o fracţiune de secundă, ca şi cum ar fi fost în faţa mea, la un braţ întins ca distanţă, chipul unei vechi prietene care locuieşte în Iaşi. Era în vârstă de 56 de ani. Aşa cum eu am văzut-o doar de la gât în sus ,era ca si cum ar fi stat cu faţa sus, în pat.
Pe moment, m-am mirat şi nu ştiam ce să cred, de ce mi-a apărut în faţă şi de ce era aşa lividă la faţă.
O vedeam ca având ochii deschişi şi foarte palidă , dar fără să clipească ,sau să dea vreun semn de viaţă.În jurul ei, era doar întuneric, şi numai gâtul şi chipul ei,capul ,erau luminate ca de un neon.
A trecut noaptea, aproape că uitasem că am văzut-o aşa. Dar astăzi la 10 dimineaţa, sună telefonul fix şi la celălalt capăt al firului, era mama prietenei mele,care este în vârstă de 84 ani,şi care plângând îmi spune : a murit Mimi ! Ea era singura mea ramură, singurul meu copil, singurul meu sprijin, ce mă fac ?
Ce să vă spun? Vestea a picat ca un trăsnet ! Am făcut imediat legătura cu ceea ce văzusem aseară. 
Prietena mea, MIMI, pregătise aseară cina, un grătar şi urma să mănânce cu soţul ei, şi au constat că nu au roşii de salată.L-a trimis pe soţul ei, la parterul blocului, să cumpere roşii; dar până să vină soţul ei cu roşiile, ei i-a fost poftă de grătarul de porc din farfurie, şi a început a mânca. 
Când a venit soţul ei cu roşiile, MIMI era deja căzută jos cu faţa în sus, lângă masă şi fără suflare.
Din farfurie se vedea că tăiase din cărniţă şi mâncase. A chemat soţul ei salvarea, au încercat să o readucă la viaţă...,dar din păcate totul era pierdut. Au căutat-o în salvare în gât şi avea o bucată de carne, care îi astupase căile respiratorii şi care i-a adus moartea.
MIMI, deşi om matur, s-a înecat cu o bucăţică de carne. 
Atunci când mi-a apărut în faţă, lividă şi inertă, era momentul în care îşi dăduse Duhul.
Au rămas în urmă, un soţ singur, o fetiţă studentă şi o mamă foarte în vârstă, care de durere ÎL întreba pe DUMNEZEU, aşa : DOAMNE, CU  CE ŢI-AM GREŞIT , DE MI-AI  LUAT CU ANI ÎN URMĂ SOŢUL, IAR  ACUM  UNICUL  COPIL, SPRIJINUL  BĂTRÂNEŢILOR MELE ?
Ce puteam să-i mai spun ? Cum să consolezi o mamă,care şi-a pierdut unicul copil, sprijinul ei la bătrâneţe, şi cu , care a vorbit ieri la telefon ?
Am strâns-o la pieptul meu, am plâns împreună cu ea, şi în taină, încă mai vedeam chipul livid, din trăirea de-aseară, şi rămân uimită de faptul că., am văzut-o de la 200 km distanţă, cum şi-a dat DUHUL în MÂINILE  LUI  DUMNEZEU !
Nu am spus nimic mamei lui Mimi, iar mâine mergem la înmormântare la Iaşi.
Durerea cea mai mare pe lume, este ca o mamă să-şi îngroape copilul !DUMNEZEU  S-O  ODIHNEASCĂ , ÎN PACE ŞI-N ÎMPĂRĂŢIA  SA !
Dragii mei,iată încă O DOVADĂ, dacă mai era nevoie, de EXISTENŢĂ  A  LUI  DUMNEZEU, şi despre TAINA  PUTERII  SALE  DUMNEZEIEŞTI.
Am primit astăzi, de la un....anonim, nişte cuvinte tare urâte şi jignitoare la adresa mea. 
Am să-i comunic şi lui, şi celor care doresc să împroşte cu venin şi cu noroi, să nu se mai obosească a le scrie, pentru că nu voi publica pe BLOG, astfel de mizerii !
Şi aş mai dori să le mai spun acestor oameni, dacă se pot numi oameni, că toate câte ei scriu, îi caracterizează pe ei însâşi! 
Cum vorbesc şi scriu ei, aşa le este şi inima şi sufletul şi mai ales caracterul. 
Deci,nu poţi cere la aceşti oameni, cei 7 ani de-acasă ,dacă ei nu-i au, sau minimum de înţelepciune şi minimum de decenţă, dacă lor le lipseşte cu desăvârşire.
                   Cu dragoste, ca întotdeauna, Maria.


2 comentarii:

  1. Condoleante!
    Dumnezeu sa-i ierte pacatele si sa o primeasca in imparatia cerurilor!Pe draga ta prietena MIMI.
    Ce pot sa spun decat ca aceste cuvinte trezesc in sufletul meu amintiri care acum datorita Lui Dumnezeu si omului pe care Dumnezeu mi la dat nu mai sunt asa de dureroase...Maria dragii mei a vazut-o si pe mama mea in ultimele clipe ale vietii ei!
    Aici nu exista secrete ci trairi adevarate,nu exista fantasmagorii ci realitatea in care noi tarim,nu o credem pe Maria....ok!dar credem in Dumnezeu?sau mai bine spus credem in ceva?
    Maria scumpa mea ajut-o pe mama prietenei tale sa vada adevarata importanta acestei tragedii!

    Cu drag Daniela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc din Suflet, DANIELA ! Plecăm mâine dimineaţă la IAŞI, şi o luăm şi pe Mama prietenei mele, care altfel fără de noi, nu avea cum să ajungă la înmormântarea fiicei sale, unicul ei copil şi sprijin la bătrâneţile ei de 84 ani.
      O să vedem cum ne vom descurca în faţa ADEVĂRULUI, căci acum tot mai speră că nu este adevărat, deşi a vorbit cu ginerele, e depusa deja la capela Cimitirului..., şi mai speră că nu e ea ! La autopsie, s-a găsit pe trahee o bucăţică de pâine şi alta de carne, care s-au suprapus şi nu a mai putut respira. Aşa a vrut BUNUL DUMNEZEU !

      Ștergere