luni, 30 decembrie 2013

SFANTA CUVIOASĂ TEODORA , DIN CEZAREEA , SFANTA MUCENIŢĂ ANISIA , ŞI SFÂNTUL CUVIOS LEON !

              SĂRBĂTORIŢI , LA  30  DECEMBRIE  2013 ! SFÂNTA  MUCENIŢĂ  ANISIA  ŞI  SFÂNTA  CUVIOASĂ  TEODORA  ŞI  SFÂNTUL  CUVIOS  LEON  ,ARHIMANDRITUL!

Sfanta Mucenita Anisia
In vremea prigonitorului Maximian era o fecioara cu numele Anisia, nascuta in vestita cetate a Tesalonicului. Era nascuta din parinti bogati si credinciosi, invatandu-se frica Domnului, dar mai mult sporind in fapte bune, decat cu anii, pentru ca parintii ei o hraneau mai mult cu dogmele bunei credinte decat cu laptele. Trecand anii sai cei pruncesti, se vedea buna ei cuviinta mai presus de nadejde si o invata cu citirea de carti mai deosebite; iar ea, fiind inteleapta, cu inlesnire toate le intelegea, aratand roduri vrednice de invatatura.
Fiind plina de duhul lui Dumnezeu si de obiceiurile cele ingeresti, cu adevarat stralucea fata ei de o frumusete aleasa, neiesind din casa sa si ascunzandu-si frumusetea tineretilor sale in camara sa. De multe ori graia catre sine cu mahnire: "O! inselatoare viata a tineretii, care, sau vatami pe altii, sau singura te vatami de altii; bune sunt batranetele, dar vai mie! ca lungimea vremii ma umple de mahnire, caci multa vreme ma desparte de cele ceresti". Niciodata nu inceta aceasta fecioara a chema pe Hristos intru ajutor, plecandu-si genunchii si udand pamantul cu lacrimi.
Sfanta Anisia si Sfantul Cuvios Ghedeon
Trecand parintii ei la Domnul, s-a facut mostenitoarea averii parintesti si cugeta ce va face cu acea bogatie pe care o mostenise. Caci avea adunata o visterie mare de aur si de argint si case prea marete, multe turme de dobitoace, robi si roabe, multime nenumarata de haine de mare pret, de matase tesute cu fir, podoabe de aur si tot felul de margaritare si de pietre scumpe si stalucea cu marimea bogatiei.
Acestea vazandu-le, Sfanta Anisia zicea: "Cum ne vom mantui intru atatea bogatii pamantesti? Cum vom calca capul balaurului si cum ne vom dezbraca de inselaciunea lui ca de haina? Insa stiu ce voi face. Impotriva balaurului voi face mestesug de balaur; ca el, in toti anii, dezbracandu-se de pielea lui cea veche, se innoieste; deci sa ne dezbracam si noi de felurile bogatiei, pentru ca acestea mai vartos vatama pe cei ce le cheltuiesc, iar pe cei ce le strang ii omoara cu otrava nevindecata, apoi pe cei lacomi si nedarnici ii leaga cu funiile si cu cursele lor. Cistigarea mosiilor indeamna spre manie si aduce vicleana strangere si mincinoase masuri. Hainele cele de mult pret invata umblarea cu marire desarta si ne vaneaza spre pacat. Salbele cele de aur si ghirlandele deprind grumajii cu mandrie si poftesc sa fie vazuti si slaviti.
Deci, asa sa facem cu dansele: sa fim stapani ale lor dupa fire, mai inainte pana a nu ne stapani ele pe noi mai presus de fire. Voi fi dar cu adevarat doamna, bine cheltuindu-le pe ele si abatandu-ma de la ispitele cele ce se nasc printr-insele. Le voi da spre indestularea vaduvelor si saracilor si ca intr-o comoara le voi pune pe ele. Caci credincios este Domnul, Cel ce pe toate le primeste in mana Sa si nu numai indoit, ci insutit va rasplati, cu adaugirea vietii celei vesnice.
Sa impartim toate, ca pe toate sa le primim intregi cu inmultire insutita. Apoi, vanzandu-le, sa cautam Crucea, caci impartindu-le cu inlesnire vom merge spre Hristos. Cele pamantesti cu pamantul sa le lasam, ca sa vietuim cu ingerii in ceruri. Sa fugim de viata aceasta pierzatoare si plina de necuratenie si sa poftim nevointele cele duhovnicesti si viata cea nepieritoare. Sa schimbam cele vremelnice pe cele vesnice, sa cinstim nunta cea nestricata, sa petrecem intregi si sa pazim zidirea curata a Ziditorului, iar pecetea fecioriei sa o inchinam neatinsa lui Hristos, ca atunci cand va veni sa afle gradina incuiata, izvorul pecetluit si nicidecum tulburat. Acum cand este targul, sa facem negustorie. Goana si necazurile sa-mi mijloceasca slava, tiranii si muncile sa-mi deschida mangiierea raiului; iar ranile si temnitele sa ma duca in camara lui Hristos, pentru ca nu numai ale barbatilor sunt rasplatirile, ci si ale femeilor".
Acestea graind intru sine, se ruga cu lacrimi, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, lumina mea si izvorul nemuririi, radacina curateniei, Cel zamislit negrait in pantecele Fecioarei si Care dupa nastere pe Maica Ta cea Preacurata ai pazit-o fara prihana, bunule Doamne, da-mi ca sa nu raman afara de ceata fecioreasca, sa nu fiu lipsita de camara Ta. Randuieste-ma in numarul fecioarelor cele intelepte si ma invredniceste cu faclie nestinsa sa te intampin pe Tine, ca fara prihana, savarsindu-mi nevointa, sa fiu partasa slavei Tale".
Asa rugandu-se Sfanta Anisia, indata a vandut toate, nu la pretul care se cuvenea si nici a face targ, ci numai asa zicea catre negustori: "Vezi ca lucrurile care se vand sunt ale saracilor si ale scapatatilor; deci da pretul cat este cu drept, ca impreuna si tie sa-ti cumperi oarecare rasplatire, caci drept este Domnul si dreptatea iubeste si rasplateste dupa dreptate".
Vanzandu-si toata bogatia, pretul cel luat il impartea saracilor si celor ce patimeau prin legaturi, umbland prin toate temnitele si nu numai dandu-le cele de trebuinta, ci mai vartos slujindu-le cu mainile sale acelora care, dupa primirea muncilor si a ranilor, nu puteau ca sa-si slujeasca lor. Ba inca vindeca pe unii ca acestia, ungandu-i cu balsamuri, legandu-le ranile si mangiind pe cei mahniti, apoi si pe bolnavii cei ce zaceau pe paturi ii cerceta si din averea sa le ajuta lor. Umbla pe ulite si pe drumuri si pe citi afla prin gunoaie tavalindu-se, saraci sau bolnavi, acelora cu mana indurata le da mult ajutor si usurare. Si graia intru sine: "Sa nu-mi fie mie a cauta dulceti si mangiieri intru bogatii, care nici ca o picatura de apa nu se vor afla la ziua judecatii".
Impartindu-le toate pana la banul cel de pe urma si nelasandu-si nimic, s-a inchis intr-o casa si lucra cu mainile sale, cistigand hrana cea de nevoie trupului, prin osteneala sa si intru sudoarea fetii sale mancand paine, ascultand astfel pe apostolul care gaieste: Cel ce nu lucreaza sa nu manance, pentru ca cuviincios lucru este a se hrani din osteneala mainilor sale. Si se indeletnicea in rugaciuni si in posturi, vietuind ca o fiinta fara de trup, caci se deprinsese in asprime si in nevointa, toate zilele petrecandu-le in osteneli si in citirea dumnezeiestilor carti, iar noptile in citirea psalmilor si in alte rugaciuni. In loc de pat avea pamantul si in loc de asternuturi moi, o rogojina, iar in loc de invelitori calde, o zdreanta proasta; si dormea foarte putin, caci graia intru sine: "Nu fara primejdie este mie a dormi cand vrajmasul meu este cu trezire".
Mai multe lacrimi varsa decat bea apa, suspinarile ei erau mai multe decat cuvintele cele graite de dansa, apoi atat era de cuprinsa de dragostea cea dumnezeiasca, incat cand isi pleca genunchii la rugaciune i se parea a cadea la picioarele Mantuitorului, sarutandu-le si stergand cu parul capului ei praful de pe picioarele Domnului. Niste cugete ca acestea nasteau intr-insa izvoare de lacrimi, asemenea aceleia care a spalat cu lacrimi picioarele Stapanului si le-a sters cu parul capului. Ea avea neincetata dorinta a se dezlega si a vietui cu Hristos. Se batea in piept si se ruga, zicand:
"Atotputernice Doamne, Dumnezeule, Parintele Unuia Nascut Fiului Tau, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Cela ce sezi pe scaunul slavei Tale, Caruia Iti slujesc mii de mii de arhangheli si mii de mii de ingeri iti stau inainte, supunandu-se poruncii Tale: scaunele, domniile, incepatoriile, stapaniile, pe care Te lauda heruvimii si Te maresc serafimii neincetat cantand intreita cantare. Tu pe duhurile care nu se plecau Tie le-ai cufundat in tartarul cel prea adanc si pe balaur, care s-a lipit de darul Tau, l-ai legat cu legaturi nedezlegate si scaunul lui l-ai surpat la pamant si de la slujba cea cereasca l-ai izgonit, lipsindu-l de viata cea fericita, iar cu moartea cea cu defaimare a Crucii, ai surpat mandria aceluia.
Tu din sanurile Tale cele fara prihana ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvantul, Care era mai inainte de veci, pe Mantuitorul sufletelor noastre, Cel nascut prin umbrirea Duhului Sfant si din Maria Fecioara, Care printr-Insul ai cautat oaia cea ratacita, ai intarit pe cea neputincioasa si ai vindecat pe cea zdrobita. Pe Tine Te chem, eu smerita si pacatoasa roaba Ta, cu toata inima mea. Tu, Cel ce stii gandurile fiecaruia, focul cel aruncat in lume de Unul Nascut Fiul Tau l-ai aprins in inima mea si scanteia credintei, care este in mine, ai schimbat-o in faclia dragostei. Vino sa ma mantuiesti, pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru ca pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut si de Tine ma lipesc din toata inima mea.
Doamne Dumnezeule, Fiule, primeste rugaciunea mea cea adusa Tie, cu inima zdrobita si cu duh de smerenie. Nu ma trece cu vederea pe mine, pentru care, o! Iisuse Hristoase, ai fost pironit pe cruce si lovit peste obraz; pentru care ai baut otet cu fiere si ai gustat moartea amara si a treia zi ai inviat din morti, Te-ai inaltat la cer si sezi de-a dreapta Tatalui.
Nu ma rusina, nici nu ma lepada din numarul roabelor Tale, ci invredniceste-ma ca o crestina a ma mantui prin semnul Sfintei Tale Cruci. Fa-ma partasa patimilor Tale, savarsind in mine voia Ta, ca sa fiu credincioasa a ma arata fetei Tale. Tu ma pazeste, patrunde cu frica Ta trupul meu, caci de judecatile Tale m-am temut. Inchide ochii mei ca sa nu vada desertaciunea, ci mai bine ma rog Tie, deschide-i ca sa cunosc minunile din legea Ta, caci spre Tine sunt aruncata din pantecele maicii mele. Tu esti Domnul meu; tatal meu si maica mea m-au parasit, iar Tu, Doamne m-ai primit.
Indrepteaza pasii mei ca sa nu ma umplu de rusine, eu roaba Ta; fa cu mine semn spre bine si implineste cererea mea, pentru ca inaintea Ta este toata dorirea mea si suspinul meu de la Tine nu s-a tainuit. Iarasi catre Tine ma rog, Dumnezeule parinte, ajuta-mi ca sa nu se afle prihana in mine, roaba Ta, caci Tie ma aduc punandu-ma pe altarul marturisirii si al smereniei mele, sa fiu primita ca o ardere de tot; astfel sa fie jertfa mea inaintea Ta. Invredniceste-ma a urma Mielului Tau, Celui fara prihana, lui Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tine si cu Duhul Sfant, se cuvine slava, cinstea si puterea in veci. Amin".
Astfel rugandu-se, s-a sculat si a insemnat tot trupul sau cu semnul crucii. Acestea vazand necuratul balaur, nu rabda viata ei cea ingereasca si cereasca, caci acum o vedea petrecand cu duhul in cer si cu toata inima dorind a patimi pentru Hristos si scrisnea asupra ei cu dintii sai, se ispitea a clati si rasturna casa ei. Dar vazand-o de pretutindeni ingradita cu semnul crucii, fugea fiind izgonit cu batai nevazute. Insa vrajmasul aducea sfintei uneori lenevire, iar ea cu neincetata rugaciune, ca cu un zid ingradindu-se, indata risipea viclesugul lui. De aceea se mahnea dusmanul adevarului si zicea:
"Vai, mie, ticalosul! Eu pe ingeri din cer i-am atras cu mine impreuna si uriasi am supus, iar acum de tineri si de fecioare ma fac de rusine, pentru ca pe moarte ca pe viata o iubesc si printr-insa incununandu-se, alearga la cer si apoi imi lasa lumea nelocuita. Pe mine ma mangiie sangele mucenicilor celor omorati, dar credinta si nevointele lor, marturisirea care o fac au schimbat cetati intregi si neamuri. Locasurile mele se risipesc, se rastoarna jertfele, popii mei s-au trandavit, care mai inainte se inveseleau si se infinge Crucea pretutindeni, spre pierderea mea. De acum cade imparatia mea, pentru ca acei care sunt in munci veseli si in morminte infricosati, ma ard, ma bat, ma izgonesc de pretutindeni; iar ceea ce era de mine aflat asupra lor, aceea s-a aflat spre mai marea mea nevoie. Dar stiu ce voi face, caci am aflat o maiestrie asupra lor".
Vrajmasul indata afla un mestesug intr-acest chip: Vrand zavistnicul sa ingroape in tarana uitarii slava sfintilor mucenici, ca sa nu-si mai aduca de dansii aminte neamul cel mai de pe urma, a facut sa ramana pomenirea lor fara stire si fara scrisoare. Deci a randuit ca fara judecata si fara ispitire sa fie omorati crestinii nu de imparat si de ighemoni, ci de poporul cel mai prost si mai defaimat, nepricepand inrautatitul, ca lui Dumnezeu ii place mai mult bunavoirea decat cuvintele.
Maximian, prin invatatura diavoleasca, singur omorand multime de crestini, s-a aratat ca si cum ar fi slabit, saturandu-se de sangele varsat, ca o fiara care mananca mult si se satura si ii e greu sa mai bea sange nevinovat, atunci ca si cum ar fi blanda nu baga de seama fiintele care trec pe langa ea. Asa si tiranul acela necurat, urandu-i-se a mai omori singur, a inceput a arata blandete prefacuta, si zicea: "Nu sunt vrednici crestinii ca sa fie omorati inaintea ochilor imparatesti, caci ce trebuinta este a-i ispiti pe dansii, iar cuvintele si faptele lor a le scrie? Ca acestea din neam in neam se vor citi si se vor povesti de acei care vor fi vatamati cu aceeasi credinta crestina si se va face pomenirea lor in veac. Pentru ce sa nu poruncesc ca sa fie injunghiati ca niste dobitoace, fara ispitire si fara scrisoare, ca moartea lor sa fie nestiuta, iar pomenirea lor sa piara in tacere".
Astfel, necuratul imparat sfatuindu-se, indata a dat porunca pretutindeni, ca oricine poate sa omoare pe crestini, fara frica, netemandu-se pentru acea ucidere de vreo judecata sau pedeapsa. Deci, se omorau crestinii pretutindeni, fara numar, in toate zilele si in tot ceasul, peste tot locul, in toate cetatile, pe uliti si drumuri, prin case si prin targuri. Fiecare cum intalnea pe cineva si cunostea ca este crestin, indata fara sa zica ceva il lovea cu orice s-ar fi intamplat, sau il injunghia, sau cu sabia il taia, sau cu piatra, cu lemn si ii omorau ca pe niste fiare sau dobitoace, incat se implinea Scriptura: Ca pentru Tine ne omoara toata ziua, socotitu-ne-am ca niste oi de junghiere.
In acea vreme a obisnuitei ucideri, Sfanta fecioara Anisia, arzand cu inima ca sa moara pentru Hristos, fiind miscata de duh, a iesit din casa sa, voind sa mearga la biserica Domnului. Intrand pe poarta ce se numea a Casantrionei, se auzea gilceava in popor, caci se praznuia de pagani in acea zi praznicul Soarelui, cu aducere de jertfe necurate. Si iata unul din ostasii imparatesti venea asupra ei si a oprit-o zicand: "Stai, fecioara, spune-mi unde mergi?". Ea, vazandu-l fara randuiala si fara rusine si socotindu-l a fi ispita a vrajmasului, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci inaintea ochilor lui. Acela ca o fiara - caci cu adevarat era mai cumplit decat fiara - nerusinandu-se de tacerea cu multa intelepciune a fecioarei si socotindu-se pe sine a fi ocarat si trecut cu vederea, a prins-o ca un lup pe oaie si cu glas cumplit o intreba: "Cine esti si de unde vii?"
Mieluseaua lui Hristos, voind sa scape din mainile lui si din cautarea cea fara de randuiala, cu raspunsuri blande se silea a se izbavi de dansul, zicand: "Sunt roaba lui Hristos si merg la biserica". Acela fara de rusine, indemnandu-l diavolul care era intr-insul, a zis: "Nu te voi lasa sa te duci acolo, ci te voi duce la jertfele zeilor nostri, caci pe Soare il cinstim astazi". Aceasta zicand, i-a luat cu sila acoperamantul de pe capul ei, vrand sa-i descopere bine fata. Ea, intorcandu-se cu barbatie si nelasandu-se ocarata, a scuipat in fata lui, zicand: "Sa te certe pe tine Iisus Hristos al meu, diavole". Iar el, umplandu-se de iutime si numele lui Hristos nerabdand a-l auzi, a scos sabia cu care a lovit-o in coasta si a strabatut printr-insa. Sfanta fecioara, indata cazand la pamant, cu varsarea sangelui ei si-a dat si sfantul sau suflet in mainile lui Hristos, Dumnezeul sau, pe Care Il iubea si dorea cu osardie, sa moara pentru El, in toate zilele vietii sale.
Poporul care o vedea moarta, trecea pe alaturea si plangea, pe de-o parte pentru jertfa tineretilor ei si pentru cumplita moarte, iar pe de alta cartea asupra poruncii imparatesti fara de Dumnezeu, ca a facut judecata nedreapta, ca sa piarda pe poporul cel nevinovat. Iar cinstitele ei moaste luandu-le crestinii si ingrijindu-le cu cinste, le-a ingropat ca la doua stadii de poarta ce se numea Casandrionei, din partea stanga a drumului de obste, unde mai pe urma au zidit o casa de rugaciune peste dansa. Acestea s-au facut stapanind Maximian, iar peste noi imparatind intru nesfarsitii veci Iisus Hristos, Domnul nostru, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, I se cuvine cinstea si slava in veci. Amin.

                 Cu dragoste, Maria !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu