duminică, 4 decembrie 2016

SFÂNTA EVANGHELIE , DIN DUMINICA A XXVII A DUPĂ RUSALII !


                            DUMINICA  A 27 A ,DUPĂ  RUSALII !

                    Sfânta Evanghelie de la  Luca 

                               13, 10-17.


 





În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se, pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit poporului: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis: făţarnicilor, fiecare dintre voi nu-şi dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de faptele măreţe săvârşite de Dânsul.
Dragii mei, sa mergem la SFANTA BISERICA si sa traim cu sufletul si cu inima,Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, si astfel,ne vom intoarce acasa plini de putere sufleteasca si de Duhul Cel Prea Sfânt.
Sa nu uitam fratilor că, fara de DUMNEZEU si fara MAICUTA DOMNULUI nu putem face nimic.Chiar daca pe moment ni se pare ca am rezolvat multe din lipsurile noastre,multe din necazurile noastre,daca nu ne rugam curat si nu implinim PORUNCILE DOMNULUI, toate se vor narui in timp.
Sa fim buni la inima si la suflet,sa ne iubim Aproapele ca pe noi insine, si vom avea numai de castigat.
Iar castigul ,va fi unul pentru suflet; acesta va fi un loc dobandit prin faptele noastre bune,in IMPARATIA LUI DUMNEZEU ,Amin!
                                        Cu dragoste,Maria.

7 comentarii:

  1. Doamne te rog,dezleagă Romania de Satana,si pedepseștei pe toți vrăjitorii si vrăjitoarele acestei lumi,cu puterea ta cereasca,dar pedepsestei si pe ce-i care apelează la ritualurile lor,Doamne nu avem alt ajutor decât la tine.Doamne te rog să-i trimiti pe pământ pe Sfantul Ioan Botezatorul,si pe Prunca Ta,Doamne,sa curețe tot pământul si oamenii de demoni,pana la a doua venire a ta.Doamne curata Romania de tot ce este rău,pana la nașterea Ta,sa ne bucuram cu toții de venirea ta pe pământ.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cel ce se va naste in trup,este antiHRISTUL si va fii incoronat in templul care se va construi in curand in Ierusalim.Asa ca nu va lasati inselati,caci iata cum va veni Domnul nostru IISUS HRISTOS:
    26.Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi.
    27.Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului.
    28.Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
    29.Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui.
    30.Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă.(Sfânta Evanghelie după Matei,cap 24).

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim 23:54, nu-i asa cum interpretezi tu. Sunt interpretarile mintii tale, doar atat, nimic mai mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DUMNEZEU sa te Lumineze si pe tine si pe toti care asteptati un mesia in trup,ca mare inselare va asteapta.Domnul IISUS HRISTOS va veni in corpul de slava.Lumea va fi pacalita de satana,ca cel promis va fii inscaunat la Ierusalim.Profetiile Sfintilor Parinti ne-au avertizat despre acestea;unul dintre ei fiind Parintele Iustin Parvu:
      https://www.youtube.com/watch?v=nivu84V4bDQ


      Ștergere
  4. Cum astepti pe Sfintul Ioan Botezatorul si pui la indoiala cuvantul Bibliei,referitor la venirea Domnului IISUS HRISTOS...nu vezi ca te contrazici singur?

    RăspundețiȘtergere
  5. LA 27.,ANONIM 4 12.,SE FACE REFERIRE LA CUVANTUL LUI DUMNEZEU,PRIN CARE VINE IISUS HRISTOS PE PAMANT,SE VA RASPANDI PRECUM FULGERUL,CU VITEZA FULGERULUI.UNDE ESTE ACESTA,PRIN PROOROCII ACESTOR VREMURI,VEZI CETATEA SFANTA NOUL IERUSALIM,MARIA GHEORGHIU,GEORGETA FLOREA,EUGEN NICOLAE GASCA,REMER RA ,S.A.M.D.

    RăspundețiȘtergere